Faptul că un părinte îşi iubeşte copilul şi îşi doreşte să aibă succes în viaţă nu este suficient pentru ca acel copil să fie echilibrat emoţional. Este necesar ca părintele să facă un scop în sine din creşterea unui copil calm care să devină un adult matur din punct de vedere emoţional. Mulţi părinţi îşi propun diverse obiective pentru copii – să atingă un nivel cât mai înalt de educaţie, să se înscrie la diverse sporturi, să fie popular la şcoală – concentrându-se mai puţin pe trăsăturile personale şi emoționale ale copilului. Ori, a avea un copil echilibrat emoţional este un obiectiv ce trebuie urmărit în fiecare moment şi în fiecare interacţiune cu copilul.

Există însă o serie de recomandări practice care pot să ghideze comportamentul părintelui faţă de copilul său:

1. Fii activ şi pro-activ în relaţia cu copilul tău. Îndrumă-l pe copilul tău din punct de vedere emoţional şi nu te aştepta ca el să înveţe de la sine cum să îşi gestioneze emoţiile.
• Vorbeşte-i deschis despre emoţii, ajută-l să înţeleagă că aceste trăiri sunt normale. Nu aştepta până când copilul se comportă nepotrivit (se trânteşte pe jos într-un magazin, de exemplu, ci explică-i în prealabil care este tipul de comportament pe care îl aştepţi de la el în diverse situaţii, care sunt regulile pe care trebuie să le respecte (”Vom merge la magazin, iţi mai aminteşti regulile despre care am vorbit? Asigură-te că te pot vedea în fiecare moment, iar atunci când te superi pentru că nu îţi cumpăr ceea ce doreşti, îmi spui cum te simţi şi nu te trânteşti pe jos ţipând. Evita sa spui “Dacă nu reuşeşti să respecţi aceste reguli vom merge direct acasă. Dacă însă te comporţi aşa cum am vorbit, pe drum ne vom opri în parc, la leagăne”).
• Pune accentul pe comportamentele dezirabile ale copilului, cum sunt acelea de a lua în considerare opiniile şi emoţiile celuilalt, acela de a-şi cere scuze atunci când e cazul, în loc să îi spui ce nu trebuie să facă atunci când este furios (să nu întrerupă, ridice tonul, ameninţe, arunce cu lucruri etc. ).
• Concentrează-te pe soluţii, întrucât copii nu au nevoie să le spui şi tu că au o problemă, ci mai degrabă se aşteaptă ca cineva să le spună ce pot face referitor la problema pe care o au. Astfel, în loc să îi ceri copilului ”nu ţipa, îi deranjezi pe cei din jur”, ai putea să îi spui ”îmi dau seama că eşti furios și că ai o problemă. Dacă ai coborî puţin tonul astfel încât să înţeleg care e problema, poate te-aş putea ajuta.”

2. Inițiază dialogul emoțional cu copilul cât mai devreme: încă de la vârsta de 3 luni copilul începe să vorbească, prin intermediul emoţiilor, despre ceea ce îşi doreşte. Important este ca tu să îi răspunzi pe un ton calm, folosind cuvinte care să îl liniştească, chiar dacă el nu ştie încă să vorbească. În felul acesta îţi înveţi copilul că emoţiile nu te fac să te simţi inconfortabil, că nu îţi este frică de furia lui. Aceasta este calea prin care copilul învaţă că emoţiile sunt normale, că nu trebuie să şi le suprime pentru a nu te supăra, dar că nici nu poate să le folosească ca un mijloc de control asupra celor din jur.

3. Creează contexte din care copilul să înveţe cum poate face faţă unor emoţii neplăcute şi nu aştepta să foloseşti în scop educative doar situaţiile în care copilul este furios. Poţi alege şi încerca una din următoarele variante:
• Joacă un anumit joc cu copilul şi nu îl lăsa să câştige. Această situaţie poate fi un punct de pornire într-o discuţie despre cum se simte copilul (sau alte persoane) atunci când pierde, despre cât de furios este şi ce poate face cu această emoţie. Într-o astfel de discuţie nu există răspunsuri corecte sau greşite, scopul ei fiind acela de a-l face pe copil să se gândească la furie şi la cum o poate gestiona. Sugerează-i copilului şi convinge-l să încerce, că poate să îşi gestioneze furia realizând o activitate care îi face plăcere sau cu care părinţii mai degrabă să fie de acord decât să o interzică.
• Prezintă-i copilului situaţii în care sunt încălcate diverse principii morale (de exemplu, fairplay-ul) şi discută cu el despre cum s-ar simţi într-o astfel de situaţie, dacă furia ar fi justificată şi cum ar putea acţiona într-un asemenea context.
• Fă cu copilul mici jocuri de rol în care el trebuie să îl interpreteze pe cel ce este furios şi îl răneşte pe celălalt. Încearcă să îl faci să se pună în locul celui rănit pentru a evalua dacă merită să răneşti pe cineva doar pentru că tu eşti furios.

4. Fii un model pozitiv pentru copil, controlează-ţi propria furie, altfel nu te poţi aştepta ca copilul tău să o facă. S-ar putea să nu fi cel mai bun exemplu pentru copilul tău dacă răspunzi pozitiv la una din întrebările de mai jos, în aceste condiții gestionarea furiei fiind o experienţă de învăţare atât pentru tine, cât şi pentru copilul tău:
• Eşti iritat sau furios cel puţin odată pe zi?
• Când eşti furios, rămâi în starea asta mai mult de 30 de minute?
• Ai împins sau lovit pe cineva vreodată, când ai fost furios?
• Crezi că eşti mai furios decât multe alte persoane din jurul tău?
• Ţi-ai pierdut vreodată locul de muncă din cauza unei crize de furie?
• Ai pierdut vreun prieten din cauza unei crize de furie?

5. Învaţă-l pe copil că el este responsabil de emoţiile pe care le simte, că acestea exprimă nevoi ale sale şi că nimeni nu îl poate face să se simtă într-un anumit mod. Corectează-l întotdeauna, sugerându-i să folosească persoana I-a singular când exprimă emoţii (în loc de ”Ionel m-a înfuriat…” învaţă-l să spună ”eu m-am înfuriat când Ionel nu mi-a dat jucăria”).

6. Învaţă-l să diferenţieze emoţiile, să descrie ceea ce simte, mai nuanţat decât a spune ”mă simt bine/rău”. Pornind de la situaţiile concrete de viaţă pe care copilul le trăieşte anumite emoţii sau de la exemplul personal îl poți învăţa să denumească emoţii diferite. Dincolo de denumirea corectă a emoţiei pe care o trăiește, pentru copil este important să identifice şi cauzele acesteia. Tot părintele este cel care trebuie să îl ghideze prin întrebări către identificarea lor, pornind de la premisa că, cel mai frecvent, emoţiile negative sunt generate de: critică şi alte comentarii negative care îi afectează copilului imaginea de sine; abuz fizic sau ameninţări; imposibilitatea de a obţine ceea ce îşi doreşte; lipsa de control, vulnerabilitate (de exemplu, certurile părinţilor, îmbolnăvirea cuiva drag).

Identificarea emoţiilor şi a cauzelor acestora este extrem de importantă pentru gestionarea stărilor emoţionale.

Pe de-o parte, poţi să îl ajuţi pe copil să facă faţă emoţiei în sine comutându-i atenţia spre o activitate, un lucru pozitiv sau îndepărtându-l de contextul în care trăieşte emoţia (o mică plimbare, de exemplu). De asemenea, copii pot fi învăţaţi diverse tehnici de relaxare cu ajutorul respiraţiei (să inspire adânc, să numere până la 5 cu respiraţia oprită şi apoi să expire) sau al imaginaţiei (să se gândească la un lucru/loc plăcut – poate fi compusă împreună cu el o mică poveste plăcută la care să se gândească atunci când trăiește o emoţie puternică – frică sau furie).

În acelaşi timp, poţi să îl înveţi pe copil să se adreseze și cauzei generatoare de emoţii. El poate să îşi exprime punctul de vedere asupra situaţiei în faţa celorlalţi sau poate apela la ajutorul unui adult. Esenţial este ca atunci când îi confruntă alte persoane să o facă într-o manieră non-agresivă. Pot face acest lucru dacă iniţial (când emoţia este foarte puternică) să se retragă din situaţie, întorcându-se ulterior pentru a discuta problema, prezentând perspectiva lui şi fără a-l învinovăţi pe celălalt.

Întrucât furia este una dintre primele emoţii pe care părinţii le observă la un nou născut, gestionarea ei nu începe niciodată prea devreme. Or gestionarea ei nu înseamnă doar intervenţia într-un moment de criză, ci, mai ales, prevenirea apariţiei unor astfel de momente prin învăţarea unor căi de exprimare adecvată a acestei emoţii. În acest sens, recomandările de mai sus îţi pot uşura semnificativ relaţia cu copilul tău şi îi pot asigura acestuia starea de bine atât de necesară pentru dezvoltarea lui cognitivă şi socială.