Mulți părinți consideră educația copiilor ca fiind datoria exclusivă a instituției de invățământ. Adevărul este că educația începe încă din prima zi de viață a copilului și este un proces continuu care se desfășoară treptat și în strânsă legătură cu etapele de dezvoltare ale acestuia. Prin urmare, educația începe acasă, părinții având cel mai important rol în transmiterea ei și se continuă/aprofundează de către educator/profesor în domeniul educațional.

               Auzim, din ce în ce mai des, vehiculându-se expresia ,,cei șapte ani de acasă’’, care se referă tocmai la modul în care părinții își pun amprenta asupra copilului în acești primi ani de viață și care este definitorie pentru formarea lui ca adult. Educația nu ține doar de instituția de învățământ sau de pedagog și nu este doar de natură intelectual-cognitivă ci și de natură socială și psihologică.

               Specialiștii sunt de părere că părinții implicați în educația micuților vor primi din partea acestora rezultate satisfăcătoare și o atitudine pozitivă în ceea ce privește procesul educațional. Pentru a iniția acest proces și mai ales pentru a menține viu acest proces, părinții trebuie să fie foarte atenți la comportamentele copiilor și să intervină încă de la bun început în educarea acestora. Din păcate, mulți părinți, din motive subiective, trec cu vederea anumite stări nepotrivite, purtări urâte ale copiilor, considerându-le ,,trecătoare’’, normale, inofensive sau puerile. Aceste scuze ale părinților care acoperă dezvoltarea neuropsihică nesatisfăcătoare a copiilor, au drept consecință afectarea procesului educațional. De cele mai multe ori, părinții sunt de părere că ceea ce ei iartă, trec cu vederea, corectează educatorul/profesorul și astfel ușor-ușor, procesul de educație al copilului se îngreunează și devine din ce în ce mai dificil de modelat. Din acest motiv, este important ca părinții să favorizeze procesul de educație al copilului, oferindu-i un climat familial pozitiv, în care predomină dragostea, afecțiunea. Părinții, și nu doar ei, ci și ceilalți membri ai familiei (surori, frați, bunici, etc) trebuie să știe să fie și autoritari și să-și impună respectul față de cei mici. Totodată, este important ca ambianța familială să fie echilibrată, relația dintre părinți să fie una armonioasă, bazată pe dragoste și înțelegere, pentru a oferi copiilor, un exemplu pozitiv de comportament. În funcție de relațiile din familie se formează diferite atitudini ale copiilor față de oameni, de mediul în care trăiesc și astfel se conturează caracterul și conduita lor.

Copiii sunt foarte diferiți, din toate punctele de vedere, ei pot fi timizi, izolați, stingheri sau deopotrivă gălăgioși, curioși, deschiși. Ei sunt introverți sau extroverți, voinici sau delicați, vorbăreți sau tăcuți. Cert este că fiecare dintre acești copii reprezintă imaginea vie a educației primite acasă, educație a cărei amprentă se observă cu ușurință în comportamentul copilului în mediul educațional.

Mi-ar plăcea să închei printr-un citat care personal îmi place foarte tare și cred că sintetizează foarte bine subiectul articolului: 

“Educația este ceea ce rămâne dupa ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală”.

                                                                   (Albert Einstein)