Dorul în fel şi chip…

Recunosc! Îmi place organizarea! De la organizarea condimentelor în borcane, a creioanelor şi hainelor după culori, a obiectelor de pe birou, a scrisului în pagină, a activităților zilnice şi a evenimentelor din an, scrise toate într-o listă lungă la început de ianuarie.

Nu, nu sunt eu acea persoană spontană care se trezeşte sâmbătă dimineață, îşi pune un rucsac în spate şi pleacă să descopere lumea, cu gândul că ajunge acasă până duminică seară, deşi îi invidiez pe cei care o fac.

Mai exact… nu las lucrurile la întâmplare! Ştiu, pare plictisitor, un om al rutinei, deşi n-am mai recunoscut până acum. Nu vă imaginați că sunt tristă sau că nu trăiesc viața din plin cu ce aduce ea.

Mă bucur când mă trezesc dimineața foarte devreme şi îmi beau cafeaua pe balcon, adie vânt de primăvară şi nimeni nu s-a trezit obligat de grijile vieții, simt o bucurie ce vine cu bătăi de inimă necontrolate când pierd orele de vorbă cu mama în curte, când râd în serile de vară până târziu cu oameni dragi, la masă, în grădină, când merg în vacanță sau când încep melodiile mele preferate la radio şi cânt imaginându-mă în filme.

Ianuarie a lui 2020 nu şi-a dorit însă o listă cu planurile mele. Oricât am încercat să mă adun, să mă organizez, să apuc un creion şi o bucată de hârtie, nimic nu s-a legat…

Pare un obicei copilăresc sau copiat de la influencerii de pe Instagram, dar vă spun că e o anume magie în jurul listei de început de ianuarie, căci astfel nu pot să-mi explic de ce în ianuarie din 2019 îmi doream să îmi iau o pisică, deşi mie nu-mi plăceau pisicile, şi iată-mă la final de an, citind lista cu pisica în brațe şi amuzându-mă copios de ce visez şi cum lucrurile pe care ni le proiectăm, în gând sau pe hârtie, chiar se îndeplinesc.

Dacă aş putea da timpul înapoi, m-aş întoarce în ianuarie şi aş scrie lista fără să mai amân vreo secundă.

Mi-aş dori să îmbrățişez mai mult, mi-aş dori să privesc mai mult în ochi, mi-aş dori să nu fi fost atât de naivă cum am fost în ultima zi de şcoală din martie, când am crezut, sau sperat, că totul se va termina peste o săptămână.

 Dacă aş fi ştiut ce ne aşteaptă mi-ar fi plăcut să mai stau încă puțin la poveşti cu copiii mei, să îi mai țin puțin de mânuțele lor mici cu care se agață de gât, de haine, se prind de picioarele mele şi mă opresc mereu în lumea lor.

Dacă aş putea da timpul înapoi m-aş opri în toate îmbrățişările lor de dimineață, m-aş opri în toate cuvintele prin care exprimă cea mai curată şi sinceră iubire, m-aş opri în emoțiile cu care îmi dăruiesc flori şi felicitări. Aş rămâne o viață să dorm lângă trupurile lor firave, imaginându-mi iar şi iar oare ce vor fi când vor fi mari, oare îşi vor aminti de mine aşa cum eu nu mi-i pot scoate din cap acum?

Mă uit pe fereastră şi văd cum timpul nu se opreşte şi cum îmi scapă primăvara printre degete, în timp ce eu o jelesc cu dor, dar cum să numesc primăvara Primăvară fără bucuria lor, fără dansul, alergatul din curtea şcolii, fără inimi de hărtie lipite de copaci, fără veselia jocurilor printre raze de soare, fără ochi curioşi, fără cântec, fără minge, fără mâini pe care să le încălzesc între ale mele, păcălite de soare?

Dragă Aprilie, îmi e dor şi dorul niciodată nu a durut mai tare ca acum.

Mi-aş dori să fie Aprilie şi la final şi să o luăm de la capăt trăind încă o primăvară…

,,Degeaba vine primăvara

Atâta iarnă e în noi

Că Martie se poate duce

Cu toți cocorii înapoi”

Cu dor, Miss Lili…

23451

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.