Când eram copil aveam impresia cã aud mult mai rar decât auzeau alţi copii expresia Hai la joacã! şi mult mai des eram ȋncurajatã sã particip la treburile casnice ori la teme.

Copilãria ȋnsã, prin natura ei, face din orice un prilej de joacã aşa cã fie cã aveam de mãturat curtea, de spãlat vasele sau de ȋngrijit grãdina, o luam pe sora mea şi fãceam o adevãratã poveste ȋn care fiecare eram un personaj principal.

            Fie cã eram vecine care se ȋntreceau la un concurs de curãţenie, fie cã ne ascundeam printre cãpiţe când aduceam hranã animalelor, cã ne ocupam de curãţat zãpada din curte, dar de fapt fãceam o cursã cu lopeţile, joaca era ȋn tot locul şi ȋn orice moment devenea lait motivul activitãţilor noastre zilnice.

            Pe mãsurã ce am crescut şi am mers la şcoalã, zilele erau mai mereu serioase şi joaca se rezuma la pauze, când inventam fel şi fel jocuri de creativitate sau de rol pe care le-am pãstrat cu mine multã vreme.

            Când am ajuns la facultate ȋnsã, o profesoarã, care fãrã sã ştie sau simtã, a reuşit sã-mi trezeascã ȋn suflet o conexiune pe care am creat-o ȋntre joc şi ȋnvãţare atunci când ne-a dat posibilitatea nouã, studentilor, sã ne jucãm ca sã putem ȋnvãţa. Mi s-a pãrut poate pueril sã ne jucãm la un curs şi neserioasã chiar iniţiativa, ȋnsã spiritul pe care l-a trezit ȋn studenţi aceastã activitate nu a fãcut decât sã ne aminteascã faptul cã joaca e ȋn natura noastrã şi cã, indiferent de vârstã, jocul are puteri magice asupra oamenilor.

            Hai la joacã! a devenit acum expresia mea preferatã ȋn calitate de cadru didactic. Majoritatea activitãţilor de la clasa mea trebuie sã se ȋncheie prin joacã.

            Rolul jocului din clasã este de a relaxa elevii, de a-i antrena atunci când se plictisesc, de a-i energiza atunci când zilele sunt posomorâte, de a-i transpune dintr-o realitate ce uneori poate fi tristã, ȋntr-o lume imaginarã ce poate aduce atâta bucurie câtã ne dorim, cãci pânã la urmã e doar un joc, nu?

            Sub vraja jocului, copiii se pot transforma ȋn ceea ce ȋşi doresc, cãci jocul este o mantie ce ascunde orice sensibilitate pe care o ţin bine ascunsã ȋn ochii celorlalţi. Un copil timid poate deveni personaj principal al poveştii create, un copil rãzvrãtit poate sã devinã ascultãtor, cãci aşa spun regulile jocului, un singuratic poate sã devinã parte a unui grup, un grup poate sã adopte şi alţi copii şi ȋn fiecare vraja jocului poate sã gãseascã doar bucuria şi nerãbdarea revederii pentru a ȋntâlni pe cineva care sã spunã formula magicã: Hai sã ne jucãm!

            Şcolarii şi preşcolarii sunt la vârsta la care energia este la cel mai ȋnalt nivel din toatã viaţa unui om şi ce poate sã satisfacã nevoia de mişcare şi de creativitate mai mult decât jocul? De aceea, când clasa este agitatã şi informaţiile nu pot ajunge cãtre ei corect şi sã se aşeze bine ȋn rafturile minţii, jocul este o strategie minunatã care sã le consume energia, dar şi care sã ȋi ţinã atenţi ȋn dobândirea cunoştinţelor şi altfel decât stând aşezaţi la mese.

            Jocul are puterea de a destinde, de a elibera suflete şi gânduri, de socializare, de cunoaştere, de a face cunoştinţã cu regulile şi de a ȋnvãţa cã ele trebuie respectate la fel cum trebuie respectaţi şi ceilalţi participanţi. Prin joc, cei mici ȋnvaţã cã ȋn viaţã poţi sã şi pierzi şi sã ȋmbrãţişezi eşecul atâta timp cât te face sã te ambiţionezi. Ceea ce fac, de fapt, copiii prin joc este o lecţie pe care noi, adulţii, uneori o uitãm. Ei pierd la anumite jocuri, ies şi privesc de pe margine, dar când se ȋncheie participã cu zâmbetul pe buze la o nouã rundã, cu mai mult avânt şi mai ambiţioşi.

            Jocul e ȋn natura omului, iar viaţa ȋnsãşi e un joc pe care mulţi ȋl iau destul de ȋn serios chiar şi când nu e cazul, când, de fapt, trebuie sã privim de pe margine atunci când lucrurile devin mai complicate, sã analizãm mişcãrile celor mai buni şi cu avânt şi bucurie sã ne aruncãm când jocul reȋncepe.

            Pentru preşcolari şi şcolarii mici, jocul are un rol esenţial ȋn timpul orelor, dar şi ȋn timpul pauzelor. Dacã ȋn recreaţie, jocul este o activitate naturalã ce se naşte din orice idee, pleacã de la orice fel de obiect, iar iniţiatorul poate fi oricare dintre copii sau chiar cadrul didactic, ȋn timpul orelor, jocul este mereu organizat, bine structurat şi iniţiat de cãtre cadru didactic.

            Jocul şi joaca sunt universul copiilor, ele sunt declanşatoare de bucurie şi nimic nu le poate deschide mai bine sufletul şi mintea cãtre cunoaştere decât ele.

Prin joc, copiii exploreazã, inventeazã, ȋşi dezvoltã abilitãţile motrice, rãbdarea, curajul şi tot jocul ȋi face sã devinã mai ȋncrezãtori, mai sociabili, mai siguri de abilitãţile lor, iar şcoala devine un univers magic al descoperirii magiei copilãriei, mai ales pentru cei mici, aşa că Hai la joacă!

Ungureanu Elena- Liliana,profesor înv. primar