Copiii, aceste minunate ființe

De la întoarcerea timpului liber printre noi, până la redescoperirea relațiilor foarte apropiate, voi părinții, treceți prin multe încercări în această perioadă. Probabil că traficul infernal sau gălăgia locurilor de joacă au devenit în aceste zile niște amintiri. Prezentul ne aduce față în față cu o realitate aproape dispărută: relația părinte copil full-time. Energia lor,…

Finger Gym sau Gimnastica Degetelor

Ca părinți, ne dorim să ne ajutăm copiii să reușească în tot ceea ce își propun, să descopere lumea înconjurătoare, să fie fericiți și împliniți emoțional. Cu toate acestea, nu neglijăm nici aspectul academic al dezvoltării micuților, astfel că facem tot posibilul ca preșcolarii și școlarii să aibă un parcurs academic cât mai lin. Le…

20 de link-uri utile pentru activități senzoriale în casă

Zilele petrecute alături de cei mici sunt magice, aventuroase și pline de noi descoperiri, fie că acest lucru se pentrece afară sau in casă. Desigur că micuților le place cel mai mult afară, în aer liber, dar pot fi la fel de încântați de activitățile indoor, dacă folosim ingredientele potrivite! Preferatele noastre sunt activitățile senzoriale,…

7 Paşi pentru reacomodarea copilului la rutina de şcoală

Reîntoarcerea la şcoală sau grădiniţă este un moment încărcat de emoţie în viaţa oricărui copil! Fie că este vorba de primul an sau nu, acesta este văzut mereu ca un nou început, în care cel mic îşi va face planuri şi va avea nenumărate aşteptări. Revederea cu colegii, reconectarea cu prietenii, reîntâlnirea cu profesorii sau…

Copilul și temperamentul său

Educaţia capătă un sens atunci când se revine la noţiunea de vocaţie : când avem timp şi dispoziţie echitabile pentru fiecare din copiii noştri. Fiecare copil este unic şi, de la naştere, are o chemare, un vis de împlinit. Prin îndrumarea adecvată, acesta este învăţat să folosească orice oportunitate i se arată pe parcursul vieţii,…

Cum să cresc un copil calm și echilibrat emoțional?

Una dintre cele mai mari provocări ale rolului… de părinte constă în asigurarea unui context favorabil dezvoltării emoționale a copiilor. Mai ales gestionarea furiei este percepută de către părinţi ca fiind dificilă. Furia însă este o emoție normală care exprimă anumite nevoi ale copilului. Așadar ceea ce îi rămâne de făcut părintelui este să gestioneze…